BUDAPESTA

Fie că vrei să mergi la concerte, fie la întreceri sportive sau festivaluri, te invităm să profiți din plin de zilele petrecute la Budapesta, un oraș care sigur te va atrage. În plus este o destinație de vacanță ieftină și accesibilă, datorită distanței mici față de România.

În continuare găsiți câteva aspecte de care puteți ține cont pentru a vă bucura de această metropolă- BUDAPESTA.
Capitala Ungariei este considerată drept una dintre cele mai încântătoare destinații de vacanță din Europa, cu parcuri intersante și frumos amenajate, cu muzee, și băi termale din era otomană. Orașul este împărțit în Buda – așezată pe malul drept al Dunării, Pesta – situată pe partea stângă a Dunării și Dealul Castelului din Budapesta.


Cu un turism bine pus la punct, primește anual milioane de vizitatori, atrași de numeroasele obiective turistice. Cei interesați de o excursie în țara vecină pot găsi mai jos o listă cu principalele atracții.

Palatul Regal – a cărui construcție a început în secolul al XIII-lea, dar care a trecut prin mai multe transformări de-a lungul anilor, fiind chiar și fortăreață, datorită poziției strategice, în vârful Dealului Castelului.

Parlamentul – a treia clădire ca mărime din lume, care găzduiește un Parlament național, așezată pe malul Dunării. Are peste 600 de camere și birouri, precum și săli spendide, poleite cu aur.

Bastionul Pescarilor – format din șapte turnuri, câte unul pentru fiecare dintre triburile ungurilor. Acesta este considerat unul dintre simblorile orașului, fiind sub protecția UNESCO. Situat la poalele dealului, bastionul oferă o panoramă splendidă a orașului.

Biserica Mathias – este biserica unde a fost încoronat Regele Carol I al Ungariei. În interiorul ei se află Muzeul de Artă Ecleziastică, unde pot fi admirate replici ale Coroanei Regale maghiare, cripta medievală, Capela Sfântului Ștefan, bijuterii medievale regale și relicve sacre.

Podul cu lanțuri – reprezintă legătura dintre Buda și Pesta. Pe acest pod, în perioada verii se desfășoară numeroase festivaluri și manifestări culturale. La ambele capete ale podului sunt amplasate statuile a doi lei care stau de strajă.

Piața Eroilor – monument situat la capătul Bulevardului Andrassy, format din două semicercuri, iar deasupra lor sunt puse simbolurile păcii și războiului, al muncii și bunăstării, al cunoașterii și gloriei. Tot aici este locul regilor, guvernatorilor și a personajelor celebre din istoria Ungariei, reprezentați în statui, care au și descrierea celui mai important moment din viața personalității respective. În mijlocul pieței se înalță o coloană de 36 de metri, în vârful căreia este ațezat Arhanghelul Mihail, iar în apropiere este sunt statuile lui Arpad și ale celor șapte căpetenii ale triburilor maghiare.

Citadela – este locul ideal dacă vreți să vă bucurați de panorama întregului oraș. Fortăreața din vârful dealului a fost construită după 1848 de către autoritățile habsburgice pentru a controla orașul după războiul Ungar pentru Independență.

Insula Margareta – este principalul loc de recreere din Budapesta. Pe insulă se găsesc băi termale în aer liber, o grădină zoologică, dar și o grădină japoneză, unde vara poți admira broaștele țestoase, care stau la soare. Insula este legată de țărm prin două poduri – Podul Arpad, cel mai lung pod al orașului și Podul Margareta.

Biserica Sfântul Ștefan
– adăpostește cea mai mare comoară sacră a Ungariei – mâna dreaptă a Sfântului Ștefan, iar datorită acusticii aici au loc concerte.

Marea Sinagogă – a doua ca mărime din lume, după cea din New York, sinagoga este construită în stil bizantin și amintește de monumentele din Orientul Îndepărtat. Aici există și un muzeu evereiesc, cu o cameră dedicată Holocaustului, dar și alte exponate despre cultura evreilor.

Pentru a intra in atmosfera locurilor, încercați și bunătățile culinare locale. Cel mai cunoscut fel de mâncare este gulașul unguresc – o supă din vită, cartofi și legume, pe care nu o puteți rata odată ajunși în Budapesta. O altă specialitate a lor este papricasul, o mâncare din găluște și carne.

Aproape 200 de muzee și galerii, 40 de teatre și alte obiective turistice. Alegerea poate fi dificilă atunci când ajungi la Budapesta. Cu o bună organizare, poți vedea cele mai frumoase locuri și poți participa la evenimentele care se organizează mai ales vara – Sărbătoarea Muzicii, Sărbătoarea Podului, Carnavalul de pe Dunăre, Festivalul de Opera și Balet. Dintre evenimentele sportive, cel mai important este Marele Premiu de Formula 1, organizat pe pista Hungaroring, la care ACTIV TOURS vă invită să mergeți.

Share
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns