ESCAPADĂ PE INSULA CORSICA

Vă invităm astăzi să faceți o scurtă escapadă pe Insula Corsica. Dacă o veți vizita, decideți la final.
Corsica este situată în inima Mediteranei, la 170 km de Coasta Franceză și la 80 km de Italia. Aici puteți trăi o experiență de neuitat.

Veți SIMȚI mirosul unic al mării și roua dimineții…
Veți GUSTA toate bunătățile gastronomice pregătite în Corsica…
Veți PRIVI tot ce n-ați văzut până acum…
Veți ATINGE obiecte sculptate de trecerea timpului…
Veți ASCULTA sunetul inimii Corsicăi, o Insulă protejată de UNESCO…

Iată o călătorie care vă va face să vă implicați și să vă bucurați cu toate simțurile.

DE VIZITAT!
În Corsica, la fiecare pas este o biserică, un pod, un drum … o nouă descoperire. Corsica oferă locuri excepționale, dintre care vă prezentăm:
– LOCURI ȘI MONUMENTE ISTORICE: La Cathedrale d’Ajaccio, Eglise gothique St Dominique, Citadelle de Calvi, Cathedrale Sain Jean, La Citadelle de Corte, Chapelle St Michel
– SITE-URI PREISTORICE în Aleria, Levie (Site de Cucuruzzu), Castellu d’Araggio (Porto Vechio)
– MUZEE: Maison Bonaparte (Ajaccio), Musee Napoleonien, Musee du conservatoire du costume, Musee de l’Alta Rocca, Musee du vin, Maison natale de Pascal paoli, Musee Departamental de prehistoire et d’Archeologie,
– LOCURI NATURALE REMARCABILE: Les Falaises de Bonifacio, Le lion de Roccapina, Le desert des Agriates, La Scala di Santa Regina
– REZERVAȚII NATURALE, LACURI SI PADURI SPECTACULOASE

ACTIVITĂȚI:
Situată între mare și munte, Corsica vine în întâmpinarea turiștilor cu o serie de activități interesante: diving, surfing, pescuit, escaladări, canoe, rafting… Pe jos, pe cal, cu mașina…așa puteți descoperi Corsica în toată spelndoarea ei. Fie că ești împătimit al sporturilor nautice sau al muntelui, în Corsica nu te vei plictisi.

DISTRACȚII:
Corsica este de asemenea, un loc unde oamenii știu să se distreze. De-a lungul anului, o mulțime de festivaluri sunt organizate pe toată ăntinderea Insulei: târguri, concerte, festivaluri de dans sau muzică, cinema, evenimente sportive, etc. Trebuie doar să alegeți și să vă lăsați purtat de ritmurile Corsicăi.
Printre festivaluri amintim doar câteva, pe care, în curând le veți putea găsi și pe site-ul nostru dedicat evenimentelor, www.eventuria.ro:
Rancontres de la Bande Dessinee, Festival de Jazz în Ajaccio, Calvi on the Rocks, Porto Latino, Fetes Napoleoniennes, Festiventu – Festival du Vent, etc.

BUCĂTĂRIE:
Bogată nu numai cu monumente și locuri, Corsica se poate mândri și cu tradiții în ceea ce privește gastronomia. Corsica este un amestec de gusturi datorită calității vinului și a numeroaselor sortimente pe care le produce. Aici vă puteți întâlni direct cu producătorii, care vă vor împărtăși o parte din secretele lor. La fermele din Corsica veți găsi de asemenea, oameni care vă vor primi cu căldură și vă vor face cunoscută pasiunea lor pentru cultivarea pămîntului.

Pe tot parcursul anului, în Corsica au loc târguri, unde își dau întîlnire producători, gurmanzi sau simpli curioși. Brânză, vin, castane, miere și multe alte produse pot fi doar câteva motive să vă facă ,,poftă” să mergeți la un târg tradițional în Corsica.

Alegeți o vacanță în Corsica și lăsați-vă seduși de minunățiile ei.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *