Septemberfest la Budapesta

Septemberfest se va desfășura anul acesta în perioada 07 – 09 septembrie în parcul Népliget.
Activităţile culturale sunt în centrul programelor, pe lângă gastronomie – inclusiv arta de a face gulaș. În acest an accentul va fi pus, în afară de concursuri de gătit, pe introducerea de specialităţi. Scopul acestui festival este de a ajuta publicul, cu ajutorul unor experţi, să poată redescoperi alimentele tradiţionale ungureşti.

Mari şi mici deopotrivă vor avea posibilitatea de a selecta dintre diversele tocănițe de la Parada Stew. Cei care sunt interesati pot degusta peste 30 de tipuri diferite.

În acelaşi timp, concerte de jazz şi pop, expoziţii de pictură, programe pentru copii, şi săli de jocuri vor anima publicul pe parcursul celor trei zile de festival. Similar anilor anteriori, copiii se vor bucura de o atenţie specială. Magicieni şi clovni, marionete şi o sală de joacă, precum şi diverse consursuri vor fi disponibile pentru familiile care aleg să-și petreacă un week-end la Budapesta.

ACTIV TOURS vă invită să vă bucurați de aceastp experiență inedită – SeptEmberFest la Népliget în prima săptămână a lunii septembrie Oferta o puteți vizualiza accesând site-ul nostru dedicat evenimentelor, www.eventuria.ro, la categoria FESTIVALURI.

Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *